Schimbările climatice – I

Ce reprezintă schimbările climatice?

Când omul a început să afecteze schimbarea climatică?

Efectul de seră

Cum ne afectează schimbările climatice?

Consecințe pentru Europa

ONU conduce un efort politic pentru stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră.


Organizația Națiunilor Unite atenționează că epidemia mortală de dengue care afectează Columbia, Brazilia, Mexic și Nicaragua; pierderea a până la 70% din culturi în coridorul uscat din America Centrală; inundațiile din Argentina, Uruguay; incendiile din Brazilia, Bolivia și Venezuela; iar uraganele fără precedent din Caraibe sunt doar câteva dintre demonstrațiile forței schimbărilor climatice. În 2019, a fost atins un nivel record la nivelul mării și la valurile de căldură cu consecințe tragice pentru biodiversitate. Astăzi în lista știrilor zilnice nu lipsesc titluri ca: #«Intensificarea dezastrelor naturale» , #«Lipsa apei potabile», #«Reducerea teribilă a biodiversității»

Intensificarea dezastrelor naturale

În ultimii 15 ani dezastrele naturale din lume s-au dublat, iar această creștere pare să fie legată de încălzirea globală.  Conform ONU, în lume în ultimii 50 de ani au avut loc peste 11 mii de dezastre naturale provocate de climă și apă, 1,23 milioane de oameni și-au pierdut viața, iar 4,2 milioane au fost afectați mai mult de 2 ori. Potrivit acestui raport, în ultimii 20 de ani, în timp ce inundațiile la scară largă s-au dublat, a crescut și numărul furtunilor, secetei, incendiilor forestiere, fenomenelor meteorologice extraordinare, cutremurelor și tsunami-urilor.

Lipsa apei potabile

Între 2009-2018, oceanele au absorbit aproximativ 23% din emisiile anuale de CO2, amortizând efectele schimbărilor climatice, dar cu prețul creșterii acidității apelor lor.

Pe de altă parte, conform datelor UNESCO, consumul de apă a crescut în secolul trecut de șase ori și accelerează cu o rată de 1% pe an. Studiul evidențiază faptul că în prezent aproximativ 2,2 miliarde de oameni nu au apă potabilă și 4,2 miliarde, 55% din populația lumii, nu au un sistem adecvat de salubritate. La rîndul său, tratarea apelor uzate contribuie la schimbările climatice, deoarece generează gaze cu efect de seră care reprezintă între 3% și 7% din toate emisiile poluante. Mai mult, se estimează că între 80% și 90% dintre acestea sunt eliberate în mediu fără niciun tip de tratament.

Reducerea teribilă a biodiversității

Noua ediție a studiului științific „Raportul Planetei Vii 2020” se încheie cu concluzia: între 1970 și 2016 populațiile de specii de vertebrate din lume au scăzut în medie cu 68%.

Oamenii de știință au avertizat în 2019 că un milion de specii, din aproximativ opt milioane, sunt în pericol de dispariție, multe dintre ele putând dispărea în decenii, potrivit unui raport al ONU. Fără măsuri de salvare a biodiversității va exista o „accelerație suplimentară” a ratei globale de dispariție a speciilor, care deja este „de cel puțin zeci până la sute de ori mai mare decât în ​​medie în ultimii 10 milioane de ani”, se arată în raport.

Unii cercetători consideră că ne aflăm chiar în mijlocul celui de-al șaselea proces de extincție în masă din istoria planetei. Extincțiile în masă cunoscute anterior au distrus între 60% și 95% din toate speciile. Ecosistemele necesită milioane de ani pentru a se recupera.

        Ce reprezintă schimbările climatice?

Schimbările climatice descriu o schimbare a condițiilor medii – cum ar fi temperatura și precipitațiile – într-o regiune pe o perioadă lungă de timp.

Clima Pământului s-a schimbat de-a lungul istoriei. Doar în ultimii 650.000 de ani au existat șapte cicluri de avans glaciar și retragere, sfârșitul brusc al ultimei ere glaciare în urmă cu aproximativ 11.700 de ani marcând începutul erei climatice moderne – și a civilizației umane. Majoritatea acestor schimbări climatice sunt atribuite unor variații foarte mici ale orbitei Pământului care modifică cantitatea de energie solară pe care o primește planeta noastră.

Tendința actuală de încălzire are o semnificație deosebită, deoarece cea mai mare parte a acesteia cu o probabilitate de cca. 95% poate să fie rezultatul activității umane de la mijlocul secolului al XX-lea și care se desfășoară cu o rată fără precedent. După cum am menționat, pământul s-a încălzit și s-a răcit deja în mod natural cu alte ocazii, dar adevărul este că aceste cicluri au fost întotdeauna mult mai lente.

În primul rând, este necesar să se clarifice două concepte care, deși sunt strâns legate, sunt adesea considerate greșit ca sinonime: schimbarea climatică și încălzirea globală. Există o diferență importantă, astfel că încălzirea globală este cauza schimbărilor climatice, adică creșterea temperaturii planetei cauzată de emisiile în atmosferă de gaze cu efect de seră derivate din activitatea umană generează variații ale climatului care nu ar apărea în mod natural.

        Când omul a început să afecteze schimbarea climatică?

Experții coincid în a indica Revoluția Industrială ca punctul de cotitură în care emisiile de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă au început să urce. Trebuie amintit că Revoluția Industrială s-a născut din multe alte mici revoluții: agricole, tehnologice, demografice, mijloace de transport, finanțe … care au dat naștere unui nou model de producție și consum.

De când a început Revoluția Industrială în jurul anului 1750, nivelurile de CO2 au crescut cu peste 30%. Concentrația de CO2 în atmosferă este mai mare decât în ​​orice moment în cel puțin 800.000 de ani.

De atunci, creșterea populației (în 1750 erau mai puțin de 800 de milioane de locuitori pe Pământ, astăzi suntem peste 7,8 miliarde), un consum din ce în ce mai excesiv de resurse, creșterea cererii și producției de energie obținute în principal prin combustibili fosili au făcut ca planeta să între în ceea ce o parte a comunității științifice a numit antropocen: noua eră geologică motivată de impactul ființelor umane pe Pământ.

Principalul rezultat a fost creșterea temperaturii globale a planetei, care din acea perioadă a crescut cu 1,1 ° C, deși se estimează că la sfârșitul acestui secol termometrul poate crește și mai mult, chiar dacă sunt îndeplinite angajamentele de reducere a emisiilor stabilit de țări.

Cei mai fierbinți 20 de ani au avut loc în ultimii 22 de ani. Iulie 2019 și Septembrie 2019 au fost cele mai fierbinți din istoria înregistrărilor; Ianuarie 2020 și Mai 2020 la fel. Nu pare a fi o coincidență. Este o tendință. Dioxidul de carbon, un important gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală, a crescut cu 9% din 2005 și cu 31% din 1950.

Straturile de gheață din Groenlanda și Antarctica au scăzut în masă. Datele din Experimentul de recuperare a gravitației și climei ale NASA arată că Groenlanda a pierdut în medie 279 miliarde de tone de gheață pe an între 1993 și 2019, în timp ce Antarctica a pierdut aproximativ 148 miliarde de tone de gheață pe an. Nivelul mării la nivel mondial a crescut cu aproximativ 20 de centimetri în secolul trecut. Cu toate acestea, rata din ultimele două decenii este aproape dublă față de cea din secolul trecut și accelerează ușor în fiecare an. De la începutul Revoluției Industriale, aciditatea apelor oceanice de suprafață a crescut cu aproximativ 30%. Oceanul a absorbit între 20% și 30% din totalul emisiilor antropice de dioxid de carbon în ultimele decenii (7,2-10,8 miliarde tone metrice pe an).

Un lucru este clar, efectele schimbărilor climatice evidente astăzi sunt rezultatele alegerilor făcute de țări în urmă cu zeci de ani, în ciuda avertismentelor oamenilor de știință cu privire la costul viitor al acestor decizii.

Potrivit raportului ONU au fost identificați cinci factori principali ai reducerii biodiversității și schimbărilor ecosistemice „fără precedent” din ultimii 50 de ani cu participarea directă a omului: (i) schimbări ale utilizării mării și solului (de exemplu, defrișări forestiere, monocultură intensivă, urbanizare); (ii) exploatarea directă a organismelor (exploatare directă, cum ar fi vânătoarea și pescuitul excesiv.); (iii) schimbările climatice; (iv) poluarea și (v) invazia speciilor exotice.

        Efectul de seră

Efectul de seră este un proces natural care permite Pământului să mențină condițiile necesare pentru a susține viața: atmosfera reține o parte din căldura Soarelui. Fără efectul de seră, temperatura medie a planetei ar fi 18 ° C sub zero.

Atmosfera este formată din diverse gaze care, în proporția potrivită, își fac treaba. Problema este atunci când activitățile umane cresc emisia de gaze cu efect de seră în atmosferă și aceasta reține mai multă căldură decât este necesar, determinând creșterea temperaturii medii a planetei generînd ceea se numește popular încălzirea globală.

Energia este responsabilă pentru 80,7% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din UE 28 în 2017. Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură contribuie cu 8,72%, procesele industriale și utilizarea produselor cu 7,82%, iar gestionarea deșeurilor cu 2,75%.

        Cum ne afectează schimbările climatice?

Această creștere globală a temperaturii are consecințe dezastruoase care pun în pericol supraviețuirea florei și faunei Pământului, inclusiv a oamenilor. Creșterea excesivă a CO2 în atmosferă, produsă de arderea foarte poluantă a combustibililor fosili prin activitatea umană este unul dintre factorii cauză a acestor consecințe.

Printre efectele schimbărilor climatice se remarcă topirea masei de gheață la poli, care la rândul său determină creșterea nivelului mării, provocând inundații și amenințând țărmurile de coastă – chiar și statele insulare mici sunt expuse riscului de dispariție.

Dar această schimbare a temperaturii Pământului nu este ceva străin locuitorilor săi, deoarece are consecințe directe asupra vieții de zi cu zi a populației lumii:

  • Creșterea gazelor cu efect de seră – creșterea nivelului poluării și creșterea bolilor.
  • Evenimente meteorologice extreme și dispariția terenului: multe populații sunt devastate din cauza creșterii nivelului mării, de valuri de căldură, incendii și furtuni severe cauzînd distrugerea mijloacelor de trai și a resurselor economice.
  • Seceta: lipsa de apă sau un mediu care încetează să aibă condițiile în care se poate dezvolta într-o normalitate permanentă determină un teren arid care încetează să mai fie productiv generează apariția refugiaților climatici.

Deși încălzirea globală poate avea unele efecte benefice localizate, cum ar fi scăderea mortalității în timpul iernii în regiunile temperate și creșterea producției de alimente în anumite zone, efectele schimbărilor climatice asupra sănătății globale sunt probabil foarte negative. Temperaturile extreme ale aerului contribuie direct la decesele cauzate de bolile cardiovasculare și respiratorii, în special în rândul persoanelor în vârstă. Deci, schimbările climatice influențează factorii determinanți sociali și de mediu ai sănătății, și anume aer curat, apă curată, hrană suficientă și locuințe sigure. Costul daunelor directe aduse sănătății (adică excluzând costurile din sectoarele care determină sănătatea, cum ar fi agricultura și apa și salubritatea) se estimează a fi între 2 și 4 miliarde de dolari (USD) între acum și 2030.

Consecințe pentru Europa        

  • Sudul și centrul Europei se confruntă cu valuri de căldură în creștere, incendii forestiere și secete.
  • Zona mediteraneană devine o regiune mai uscată, ceea ce o face și mai vulnerabilă la secetă și incendii.
  • În nordul Europei devine în mod clar o zonă mai umedă, iar inundațiile în timpul iernii ar putea fi mai frecvente.
  • Zonele urbane, în care trăiesc patru din cinci europeni, sunt expuse valurilor de căldură, inundațiilor sau creșterii nivelului mării și adesea nu sunt bine echipate pentru a se adapta schimbărilor climatice.

La sfârșitul lunii iunie și sfârșitul lunii iulie au existat două valuri majore de căldură în Europa. În Franța, pe 28 iunie, un record național de 46,0 ° C a fost stabilit la Vérargues (1,9 ° C  peste recordul anterior). Recorduri naționale au fost, de asemenea, stabilite în Germania (42,6 ° C), Țările de Jos (40,7 ° C), Belgia (41,8 ° C), Luxemburg (40,8 ° C) și Regatul Unit (38, 7 ° C), iar căldura s-a răspândit în țările nordice, înregistrând la Helsinki cea mai mare temperatură înregistrată în acel oraș (33,2 ° C pe 28 iulie).

        ONU conduce un efort politic pentru stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În 1992, „Sumitul Pământului” a aprobat Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) ca un prim pas în abordarea problemei schimbărilor climatice. Cele 197 de țări care au ratificat convenția sunt părți la convenție. Scopul final al Convenției este de a preveni interferențele umane „periculoase” cu sistemul climatic.

Până în 1995, țările au lansat negocieri pentru a consolida răspunsul global la schimbările climatice și, doi ani mai târziu, au adoptat Protocolul de la Kyoto. Protocolul de la Kyoto leagă în mod legal țările dezvoltate de obiectivele de reducere a emisiilor. Prima perioadă de angajament a Protocolului a început în 2008 și s-a încheiat în 2012. A doua perioadă de angajament a început la 1 ianuarie 2013 și se va încheia în 2020. Există acum 197 de părți la Convenție și 192 de părți la Protocolul de la Kyoto.

La cea de-a 21-a Conferință a părților de la Paris din 2015, părțile la UNFCCC au ajuns la un acord important pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru a accelera și intensifica acțiunile și investițiile necesare pentru un viitor durabil cu emisii reduse de carbon. Acordul de la Paris se bazează pe Convenție și – pentru prima dată – aduce toate națiunile într-o cauză comună de a întreprinde eforturi ambițioase de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la efectele sale, cu sprijin sporit pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă acest lucru. Ca atare, prezintă un nou curs în efortul climatic global.

Obiectivul principal al Acordului de la Paris este de a consolida răspunsul global la amenințarea schimbărilor climatice, menținând creșterea temperaturii globale în acest secol cu ​​mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și continuând eforturile de a limita creșterea temperaturii mai mult de 1,5 grade Celsius.

Conferința ONU privind schimbările climatice (COP25) din 2019 a avut loc în perioada 2-13 decembrie la Madrid (Spania), sub președinția guvernului Chile. UE și statele sale membre au luat parte ca părți la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC). Rezultatele conferinței au fost dezamăgitoare într-un moment în care acțiunile climatice și măsurile concrete sunt considerate urgente. Deciziile privind piața carbonului și reducerea emisiilor au fost amânate la următoarea conferință climatică de la Glasgow. Statele Unite, Rusia, India, China, Brazilia și Arabia Saudită au fost principalii adversari ai acestor măsuri. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la Acordul verde european care ar trebui să-și reducă emisiile la zero până în 2050.

China emite mai mult CO2 decât orice altă țară. Este urmată de SUA, statele membre ale Uniunii Europene, India, Rusia și Japonia. Experții sunt de acord în general, dacă vrem să oprim planeta să nu se încălzească neîncetat pentru totdeauna, omenirea va trebui să-și elimine rapid emisiile de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta. Asta înseamnă curățarea fiecărei fabrici de cărbune din China, a tuturor fabricilor de oțel din Europa, a fiecărei mașini și camioane din Statele Unite.

China este responsabilă pentru aproximativ 28% din emisiile globale, reprezentînd cea mai mare sursă de dioxid de carbon din lume. După platouri din 2014 până în 2016, emisiile de dioxid de carbon ale Chinei au crescut în ultimii ani, cu o creștere estimată de 4% în prima jumătate a anului 2019. Deși China este cea mai mare piață de energie din lume, sursele eoliană și solară au reprezentat în 2018 doar 5,2% și 2,5% din producția națională de energie a Chinei. Emisiile din China au continuat să crească în ultimii ani, chiar dacă o mare parte a lumii a început să se îndepărteze de combustibilii fosili. În timp ce criza Covid-19 din această primăvară a înregistrat scăderea emisiilor țării cu 25%, până în iunie, acestea reveniseră din nou, pe măsură ce centralele pe cărbune, cimentul și alte industrii grele au revenit la muncă. În 2020, președintele Xi Jinping a anunțat că China va viza să atingă independență față de carbon până în 2060.

Trebuie să menționăm că emisiile de CO2 pe cap de locuitor indică un rating diferit între țările menționate mai sus. Astfel, lider mondial este SUA, urmate de Federația Rusă, Japonia, China, UE și India. Evoluția acestui indice este indicată în imaginea de mai jos.

Articole conexe

Leave a Comment

13 − nine =